Andrei Peteleu, titular în UTA Arad- FC Botoșani? „Vrem să câștigăm, dar orice punct e important. Ar fi frumos să ajungem în play-off!”

Redactor:
Călin Mnerie
Andrei Peteleu, titular în UTA Arad- FC Botoșani? „Vrem să câștigăm, dar orice punct e important. Ar fi frumos să ajungem în play-off!”
  • Publicat:

Andrei Peteleu (28 de ani) a debutat pentru UTA Arad în remiza cu Chindia, 1-1, de la Buftea, iar acum e foarte probabil să își facă debutul ca titular pe „Arena Francisc Neuman”, în partida pe care utiștii o vor disputa luni, de la ora 17:30, contra lui FC Botoșani, în cadrul etapei cu numărul 24 a Ligii 1.

Tomozei se antrenează normal de doar câteva zile, Melinte e suspendat, iar Roumpoulakou are COVID, așa că Laszlo Balint va apela, cel mai probabil, încă din startul meciului cu moldovenii la ultima sa achiziție.

Andrei Peteleu, pregătit să joace din primul minut în UTA Arad – FC Botoșani: „Mă simt bine fizic”

În cadrul conferinței de presă ce precede meciul cu formația lui Marius Croitoru, apărătorul lateral a vorbit despre motivele pentru care a semnat cu „roș-albii”, dar și despre starea sa fizică.

„Am ales UTA pentru că este un club cu stabilitate, o echipă unde cunosc mulți dintre jucători, iar aceste lucruri m-au făcut să vin aici. Am jucat cu Hora la Bistrița, cu Antal la CFR, cu Ilie la loturile naționale, dar și cu Balauru la Târgu Mureș. Până să joc 45 de minute cu Chindia trecuseră două luni și jumătate de la ultimul meu meci oficial.

Anul trecut a fost unul greu în Republica Moldova, campionatul nu este atât de puternic, dar am jucat meciurile din preliminariile Champions League și Europa League, unde, din păcate, am ratat calificarea în grupe. Mă simt bine fizic, nu am probleme cu greutatea. De asta am și putut să joc o repriză la Buftea, nu cred că a existat o mare diferență între mine și restul colegilor punct de vedere fizic”, spune Peteleu.

 

Andrei Peteleu a fost transferat de UTA Arad la începutul lunii februarie

 

Andrei Peteleu nu s-a văzut încă față în față cu antrenorul: „Se rezolvă toate cu tehnologia”

Deși este de 10 zile jucătorul UTA-ei, Peteleu nu s-a întâlnit încă față în față cu Laszlo Balint, însă a dialogat online sau la telefon cu tehnicianul aflat izolare după infectarea cu COVID. Chiar și detaliile cu FC Botoșani au fost puse la punct.

Putem ține legătura prin intermediul tehnologiei, toate lucrurile se rezolvă chiar dacă nu ne vedem fizic. Am avut câteva discuții cu dânsul și despre meciul trecut și despre cel cu Botoșani, am pus la punct tot ceea ce avem de făcut pentru meci. Suntem pregătiți, ne dorim să câștigăm, mergem la victorie. Jucăm acasă contra unui oponent destul de puterni.

Botoșaniul a arătat o formă bună, dar cu lotul pe care îl avem acum și cu problemele care s-au rezolvat cred că putem lua cele trei puncte. Orice punct va fi bun de acum înainte, mai sunt șapte etape și când se va trage linia va conta fiecare punct”, mai consideră triplul campion național cu CFR Cluj.

Se simte bine pe ambele benzi: „Joc unde e nevoie”

Atât Peteleu, cât și rusul Shlyakov, sosit și el tot în această iarnă la Arad, pot evolua în ambele benzi ale apărării. „Joc atât fundaș dreapta, cât și în stânga. În carieră am jucat mai mult în stânga, dar mă simt bine în ambele poziții. Deocamdată nu am schimbat pozițiile cu Shlyakov, rămâne fiecare pe poziția lui, cu piciorul lui de bază, deocamdată e mai bine așa. Dacă va fi nevoie, voi juca și în stânga, sau la mijloc, oriunde se cere”, mai consideră Andrei Peteleu.

„Nu ar fi o tragedie ratarea play-offului, dar ar fi frumos pentru oraș, club și suporteri”

UTA se află în acest moment la 5 puncte sub ultimul loc de play-off, ocupat de Academica Clinceni. „Bineînțeles, ne dorim să ajungem în play-off, dar dacă nu se poate trebuie să adunăm cât mai multe puncte și să fim cât mai sus când va începe play-outul.  Nu cred că ar fi o tragedie ratarea play-off-ului, dar pentru suporteri, pentru oraș, pentru club, ar fi frumos ca din primul an după promovarea în Liga 1 să ajungem în play-off”, a concluzionat fotbalistul arădenilor.

Andrei Peteleu este născut la Bistrița pe 20 august 1992. De-a lungul carierei sale a evoluat în primele două ligi la Gloria Bistrița, Delta Tulcea, FCM Târgu Mureș, Săgeata Năvodari, Petrolul Ploiești, CFR Cluj și Sheriff Tiraspol. În toamna lui 2019, Peteleu a evoluat și în trei partide din grupele Europa League pentru CFR Cluj, două cu Lazio și unul cu Rennes.

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×